SPAGA la doctor, INTERZISA PRIN LEGE! Cine da de astazi bani medicilor poate face PUSCARIE

Spaga la medic, atat de frecvent folosita in tara noastra, va fi interzisă! Decizia a fost luata de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a intrat în vigoare de azi, după publicarea sa în Monitorul Oficial.

Astfel,orice suma de bani suplimentara primita de catre medici din partea pacientilor este considerata mita si poate sa il trimita pe medic direct dupa gratii!

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis că nicio persoană nu ar trebuie să vină cu vreo atenţie la medic, în urma unui caz în care un medic, acuzat că a luat şpagă, a arătat că mita primită este de fapt o donaţie, făcând trimitere la un articol de lege privind faptul că medicii pot primi donaţii.

Astfel, Curtrea Supremă a decis că este ilegat ca medicii să primească de la pacienţii plăţi suplimentare, donaţii sau alte mici atenţii, scrie Realitatea.net. În plus, ÎCCJ a corelat luarea de mită cu darea de mită, aşadar pacienţii trebuie să fie atenţi pentru că şi ei pot avea dosare penale în urma micilor atenţii date medicilor.

Infracţiunea de luare de mită se pedepseşte cu până la 10 ani de închisoare

De la inceput trebuie sa diferentiem lucrurile- vorbim de spaga atunci cand doctorul sau personalul din spital conditioneaza actul medical, sau de spaga-bacsis, adica forma ta de multumire catre medicul sau personalul medical care te-a ingrijit.

1. Spaga care conditioneaza actul medical. In acest caz trebuie sa anuntati neaparat Politia sau DNA! Nu exista scuza, nu exista lasa ca merge si asa, nu exista frica. Oamenii astia ne omoara! Nu conteaza cum ii cheama, daca sunt o somitate sau sunt vazuti ca Dumnezeul pe pamant, conditionezi actul medical de primirea unor foloase, atunci meriti sa infunzi puscaria pe viata.

Noi suntem datori sa nu-i incurajam si sa-i denuntam. Doar asa vom trai intr-o societate normala si nu o sa mai murim pe capete in spitale pentru ca nu am avut 10 lei la noi.

2. Spaga- bacsis. Adica dai o suma de bani, o ciocolata, un pachet de Kent, in semn de multumire pentru serviciile prestate de acea persoana.

Cand te duci la manichiura dai bacsis 10 lei, ori, sa zicem, 12 ca te duci o data pe luna, ori 12 ani de cand iti faci unghiile la salon, fa un calcul sa vezi cat bacsis i-ai dat pana acum manichiuristei tale. Acum sa nu-mi zici ca medicul care te-a taiat intre picioare sau pe burta nu merita nici macar o cutie de ciocolata.

Sunt de acord sa-i fiu recunoscatoare unui medic bun, care investeste in pregatirea lui, care vine cu medicamente de acasa in sistemul nostru de stat atat de bolnav, care merge la conferinte in strainatate si care primeste un salariu rusinos din partea Statului roman, desi contributia noastra oficiala la sistemul de asigurari de sanatate este generoasa as zice.

Atata timp cat bagi la biserica 10 lei la cutia milei, nu vad nimic deplasat sa-ti recompensezi medicul. Repet! Daca sunt indeplinite doua conditii: nu cere el si nu conditioneaza actul medical de primirea unor foloase. Nu incurajez spaga-criminala si nici spaga-bacsis! Daca vrei sa-ti recompensezi medicul, tu alegi cat, ce, cum.  Am dat bacsis la medici la fel cum am fost prin spitale si nu am lasat niciun ban in buzunare. Daca medicul merita, e ok, daca spune numai perle, fugi! E doar parerea mea, nu faceti ca mine!

Acum un an am fost cu Mara la urgente la Spitalul “Grigore Alexandrescu”. Eram panicata si disperata. Imi dosisem in masina in buzunare niste bani sa am sa impart pe acolo. Vreau sa va zic ca oamenii aia s-au miscat atat de repede, de profi si de bine ca nici nu am avut timp sa bag mana in buzunar. Am plecat de acolo fara sa las nimic, repede si cu bebe bine. Le-as fi dat cu drag bani, zau ca imi si pare rau ca n-am facut-o. Oamenii aia meritau. Cand am nascut nu mi s-a cerut spaga si nici cu alte ocazii cand am fost nevoita sa fac cunostinta cu oamenii in halate albe, din fericire, dar nu as fi dat din principiu. Da, se poate naste si civilizat in spital de stat.

Pe de alta parte, am o ruda care nu a fost bagata in operatie pana nu au venit neamurile cu banii de acasa.

Nu acceptati asa ceva, nu va umiliti, exista medici buni care nu iau spaga! Daca lucrezi in sistemul medical si conditionezi tratarea unui bolnav esti un criminal, nu un medic!! Este datoria noastra, este o responsabilitate sa scapam de astfel de specimene!

Sursa: all4romania.eu

CITEȘTE ȘI