STARE DE URGENŢĂ. Cât va fi amenda pentru nepurtarea măştilor şi a mănuşilor în public

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a hotărât la ce sume se vor ridica amenzile pentru cetățenii care nu vor respecta decizia Comitetului Local pentru Situații de Urgență care prevede ca de miercuri este obligatorie purtarea măștii și a mănușilor în magazine și în mijloacele de transport în comun.

Primarul Timişoarei anunța marţi că vor fi date amenzi, dar după ce vor exista trei zile de grație în care nu se vor da decât avertismente. De dimineață, nici Poliția Locală Timișoara nu a știut să spună care o să fie amenda.

Nicolae Robu a declarat jurnaliștilor de la România TV, miercuri că amenda va fi între 500 și 1.500 lei, în baza articolului 29 din Legea 61/1991 care prevede că este contravenție „nerespectarea măsurilor de ordine luate de organele competente în caz de calamități naturale sau alte pericole publice”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că după 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţiile publice închise şi în transportul în comun, măsură valabilă până anul viitor. Preşedintele a subliniat că nu vor fi prelungite restricţiile privind deplasările individuale, vor rămâne în vigoare interdicţiile pentru adunări publice şi alte manifestări.

COMENTARII

DE REȚINUT !
Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată.

Vă rugăm să folosiți un limbaj frumos în caz contrar comentariul Dumneavoatra nu va fi publicat.
Echipa CITESTE.INFO vă mulțumește pentru înțelegere !

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptRead More