Tolontan: Sunteți de acord cu un impozit de solidaritate pe orice venit de peste 3.200 de lei?

Autorii de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieții – o instituție a Academiei Române – susțin că finalul pandemiei COVID-19, oricum impredictibil, va fi doar începutul unei mari încercări pentru societatea românească. Aceștia amintesc că, la anterioarele recesiuni, am avut nevoie de cel puțin o jumătate de deceniu ca să revenim la nivelul de viață de dinainte de criză. Libertatea publică studiul integral la finalul articolului.

Lansat ieri, studiul ”Pandemia şi standardul de viaţă. Politici de protecţie socială” este semnat de Daniel Arpinte, Sorin Cace, Simona Mihaiu, Iulian Stănescu, Simona Stănescu și Sebastian Ţoc.

“Principalele obiective ale raportului de faţă sunt identificarea efectelor sociale cauzate de pandemia de coronavirus (Covid-19) şi propunerea unor politici de răspuns”, își motivează autorii demersul.

Pentru cei mulți care vor deconta, criza nici n-a început

”Perioada cea mai dificilă din punct de vedere social – cea a degradării calităţii vieţii populaţiei – nu este cea imediat următoare şocului economic, ci se manifestă în timp”

Această ipoteză, a faptului că pentru cei 20 de milioane de români, care vor susține și mai departe funcționarea statului și a societății, criza nici n-a început, se bazează pe felul în care au decurs lucrurile în crizele anterioare.

În ultimul secol, România a trecut prin mai multe crize economice:

• Marea criză din 1929-1933
• Anii 1940 şi 1950 – perioada de război, foametea din 1945-1947, reconstrucţia postbelică
• Anii 1980, marcaţi de plata datoriei externe; cele două recesiuni ale tranziţiei
• Anii 1990-1992 şi 1997-1999
• Recesiunea din 2009-2010.

Veniturile reale ale populației vor reveni cel mai devreme în cinci ani!

”Consecinţele socio-economice ale pandemiei asupra calităţii vieţii românilor vor domina cel puţin prima parte a deceniului 2020-2030”, susțin cercetătorii,  analizând felul în care acestea s-au comportat în crizele anterioare.

De pildă, după ultima recesiune, cea începută în 2008, a durat 6 ani până când veniturile s-au restabilit.

Ieșirea atât din criza sanitară, cât și din cea economică este îngreunată de starea proastă a statului român.

Mitul că avem un stat “gras”, dus în spate de “omul slab”, e fals

”În pofida imaginii de «stat gras», România are un stat mic şi slab”, susțin cercetătorii. Conform studiului, acest fapt reiese din:

1. ”Nivelul veniturilor şi cheltuielilor publice, respectiv mărimea statului faţă de cea a economiei.
2. Nivelul de finanţare a serviciilor publice, în special a sănătăţii şi învăţământului, cu impact major asupra calităţii vieţii şi a deciziei de emigrare.
3. Numărul angajaţilor din sectorul public raportat la populaţie şi numărul total de salariaţi”.

”În 2019, România avea cel mai mic număr de angajaţi în sectorul public, 62 la 1.000 de locuitori şi, respectiv, cea mai mică pondere a angajaţilor în sectorul public, 18,2%, din total salariaţi din statele membre UE”

Venind la prezent, mii de articole jurnalistice au arătat numai în ultimele două luni de pandemie că un stat slab înseamnă și un stat care nu are capacitatea de a angaja oameni valoroși și mai înseamnă un stat dezorientat în vreme de tulburări.

Așa se explică, foarte concret, de ce facem printre cele mai puține teste COVID-19, lucru pe care autoritățile au încercat inițial să-l ascundă.

Modelul “calificare scăzută, salariu scăzut” ne va costa din nou

România mai are un mare dezavantaj. Slaba pregătire a forței de muncă. Iar criza COVID-19 ne mai arată ceva.

Chiar duminică, ministrul sănătății recunoștea că degeaba România a adus tehnologie PCR de testare, pentru că pregătirea specialiștilor durează.

Cei șase cercetători subliniază că ”în contextul tranziţiei s-a cristalizat o structură a pieţei muncii în care numeroşi salariaţi au locuri de muncă ce presupun în cea mai mare parte calificări reduse”.

Sute de mii de angajați, vulnerabili și modest plătiți pentru o muncă grea

Conform studiului, printre primele 20 de ocupaţii ca număr de salariaţi se numărau:

• Șofer autocamion/maşină de tonaj mare – 152 mii salariaţi.
• Lucrător comercial  – 143 mii salariaţi.
• Vânzător  – 142 mii.
• Șofer de camioane şi autoturisme – 105 mii
• Muncitor fără calificare specială la asamblarea, montarea pieselor  – 96 mii
• Agent de pază  – 95 mii
• Muncitor fără calificare specială în industria confecţiilor – 95 mii.
• Asistent medical generalist – 94 mii
• Manipulant mărfuri – 85 mii
• Muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli, zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet – 85 mii
• Însoţitor al unei persoane cu handicap grav  – 65 mii