Trei jandarmi au fost nevoiti sa plece cu capetele in pamant dintr-un Supermarket. Protest al clientilor din Magazin
Un bucurestean, Mircea Petrescu, povesteste pe Facebook ca trei jandarmi au fost nevoiti sa plece cu capetele in pamant sintr-un supermarket Lidl dupa ce toti din preajma lor au protestat fata de interventiile brutale din Piata Victoriei.
„Azi la Lidl… Am intrat sa cumpar paine. In spatele meu, 3 jandarmi, probabil voiau sa cumpere ceva de dulce. In fata mea, un domn la vreo 30 de ani, care cum i-a vazut si-a ridicat imediat amandoua mainile in aer. Ca la un semnal, toti cei de pe culoar am ridicat instant mainile sus! LINISTE TOTALA! S-au uitat unii la altii si au iesit cu capetele plecate in aplauzele noastre furtunoase! Muie PSD!”, a scris Petrescu pe Facebook.Parchetul General a anuntat joi ca procurorii militari au ridicat de la Jandarmeria Romana documentele privind substantele chimice detinute si folosite cu ocazia interventiei la protestul de vineri, precum si mostre de munitie neletala si substante chimice.
„Avand in vedere dezbaterile din spatiul public privind tipul gazelor lacrimogene folosite de catre Jandarmeria Romana in timpul evenimentelor violente ce au avut loc in ziua de 10 august 2018 si, respectiv, in noaptea de 10/11 august 2018, cu ocazia manifestatiei din Bucuresti, Piata Victoriei, precum si starea de ingrijorare produsa in randul persoanelor participante la miting si care au fost expuse substantelor folosite, pentru a da posibilitatea analizarii si stabilirii existentei sau inexistentei unor consecinte medicale, aratam urmatoarele: In cursul zilei de astazi, 16 august 2018, procurorii militari au ridicat, in temeiul ordonantei, de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Romane, documentele privind substantele chimice detinute si folosite cu ocazia interventiei, precum si mostre de munitie neletala si substante chimice”, se arata intr-un comunicat al Parchetului General.
Conform sursei citate, munitia neletala si gazele lacrimogene folosite au „certificat de calitate si garantie”, precum si „declaratie de conformitate”.
Parchetul General enumera munitia neletala si gazele lacrimogene folosite la protest de jandarmi:
* cartus calibru 38 mm cu efect iritant lacrimogen pentru arma lansator; tipul substantei CS (orto-clorobenzalmalanonitril);
* grenada de mana cu efect iritant lacrimogen; tipul substantei CS (orto-clorobenzalmalanonitril);
* pulverizator de capacitate marita 6,6 l cu substanta iritant lacrimogena; tipul substantei CS concentratie 1%;
* pulverizator de mana 60 – 100 ml cu substanta iritant lacrimogena; tipul substantei OC (oleoresin-capsicum concentratie 10%);
* pulverizator de mana 400 ml cu substanta iritant lacrimogena; tipul substantei OC (oleoresin-capsicum concentratie 10%);
* pulverizator de mana 150 ml cu substanta iritant lacrimogena; tipul substantei CS (ortho-chlorbenzylidenmalononitrile concentratie 1%);
* cartus calibru 40 mm pentru arma lansator cu efect iritant lacrimogen-incarcatura cu efecte multiple iritant lacrimogene CS (fumigen, acustic, luminos, de consternare, de iluminare, cinetic, de antrenament).
Parchetul arata ca, pana in prezent, au fost inregistrate 211 de plangeri penale si au fost audiate 92 de persoane.
De asemenea, a fost atasat dosarului de urmarire penala ordinul de interventie din data de 10 august 2018, intocmit de catre comandantul actiunii si aprobat de prefectul municipiului Bucuresti prin contrasemnare.
Parchetul General precizeaza ca, in prezent, se desfasoara activitati investigative de anvergura pentru identificarea persoanelor implicate in comiterea violentelor, inclusiv din randul fortelor de ordine.
Procurorii militari au deschis un dosar penal, in care s-a inceput urmarirea penala in rem pentru savarsirea infractiunilor de purtare abuziva, abuz in serviciu si neglijenta in serviciu, in legatura cu modul de interventie al jandarmilor in timpul protestului din 10 august din Piata Victoriei.