Israelul a anunţat sâmbătă că interzice intrarea tuturor străinilor în ţară şi reintroduce tehnologia de urmărire telefonică împotriva terorismului pentru a limita răspândirea noii variante de coronavirus, Omicron, potenţial mai contagioasă și care îngrijorează oamenii de știință.
Premierul israelian Naftali Bennett a precizat într-o declaraţie de presă că această interdicţie va fi aplicată pentru o durată de 14 zile și intră în vigoare de duminică seara.
Asta, în condițiile în care Israelul își redeschisese granițele pentru turiști la începutul lunii noiembrie, pentru prima dată de la începutul pandemiei, scrie The Times of Israel.
Guvernul israelian a decis sâmbătă seară și prelungirea perioadei de carantină obligatorie pentru israelienii vaccinați care sosesc din străinătate și a mai aprobat ca Shin Bet, serviciul de securitate internă, să urmărească persoanele infectate prin aplicația sa specială.
În timpul ședinței guvernului de coaliție, miniștrii s-au certat pe tema restricțiilor, potrivit Times of Israel. Ministrul justiției și cel al educației au avut obiecții în privința unor restricții.
Un caz confirmat și șapte cazuri suspecte de infecție cu varianta Omicron în Israel