Un distribuitor a dublat preţurile pentru un ONG, care comandase echipamente de protecţie destinate unui spital din Constanţa

Ne-am obișnuit cu toții să înțelegem și să acceptăm așa zisele reguli ale economiei de piață. În ultimii 30 de ani, le-am urmat orbește, timp în care democrațiile adevărate au migrat către un hibrid social care seamănă mai mult a socialism, nefiind totuși nici una, nici alta. România s-a împărțit de fapt în două: cei care au început să trăiască o viață socială în care fiecare face cât mai mult pentru cei din jur și ceilalți, ancorați în capitalismul sălbatic, care, ridică din umeri atunci când cererea depășește oferta, indiferent de nevoile disperate ale societății – inclusiv nevoile lor.

Cu Asociația Dăruiește Aripi ne-am implicat la Constanța în lupta împotriva epidemiei de Coronavirus, achiziționând pentru spitalele din zonă echipamente medicale și de protecție, material sanitare și consumabile necesare. Am căutat ca disperații, dând mii de telefoane și vorbind prin toate aplicațiile posibile, câte 14-16 ore/zi, acele lucruri indispensabile care ne-ar proteja pe toți în lupta cu virusul.

Banii pe care îi folosim provin din donații, iar cei care vor să ne sprijine pot trimite un sms cu textul AJUT la 8824

Am întâlnit multă speculă, am demontat cât am putut, am rugat și am implorat, au cedat și nu au cedat.

Iar ultima încercare a umplut paharul de frustrări și scriu despre asta.

Înainte de emiterea facturii pentru echipamente de protecție pentru medici pe care le-am comandat, un distribuitor ne-a anunțat că prețul s-a dublat. În 5 minute. Nu-i nicio problemă – ne-a zis. Luați de câți bani aveți, că banii trebuie să circule! Redau în continuare mesajul pe care i l-am trimis.

„Stimată doamnă Ionescu, am citit mesajul de mai jos aseară și am așteptat până acum, dimineață, să vă răspund.

În fiecare zi suntem martorii calvarului pe care copiii și adulții îl îndură în spitalele publice din România pentru că sediul nostru este în cadrul secției de oncologie pediatrică de la Constanța, secție pe care am construit-o în 2014 din donații. Suntem de atunci martorii încercării medicilor de a scoate din ghearele morții pacienții, cu minimul de resurse de care dispun. Gândiți-vă ce se întâmplă acum, în timpul crizei, cu și mai puține resurse. Este foarte greu câteodată și descurajator de cele mai multe ori. De trei săptămâni am ales să ne implicăm în lupta împotriva epidemiei de coronavirus și să achiziționam pentru spitale ceea ce medicii ne-au rugat. Am dat zeci de mii de telefoane și mesaje, am reușit să mișcăm comunitatea noastră de la malul mării să doneze pentru spitale. Avem donații și de 1 leu. Suntem mulți care ajutăm acolo, suntem front comun în acesta luptă din care ne dorim să salvăm cât mai multe vieți. Ale pacienților și ale medicilor.

Ieri m-am bucurat foarte mult când am găsit la dvs 10.000 de botoși de protecție cu un preț acceptabil pentru situația de față, care completează costumele de protecție pe care le-am donat ieri. Aseară când am primit mail-ul de mai jos, cu prețurile alea, m-am oprit în loc. M-am oprit și am vrut să spun stop la tot! Am vrut să renunț. M-am gândit să îmi aduc copilul cel mic, de 5 ani, acasă, acum fiind izolat la mama mea la 300 km distanță, eu stând acasă cu ceilalți doi mai mari. Se descurcă spitalele și fără mine. Trecem peste asta și fără să mă agit eu.

M-am gândit că aș putea de mâine să îmi fac timp doar pentru ei, să fim împreună toată ziua. Să facem ceea ce ar trebui acum să facem cu toții. Dacă aș știi că vreodată vreunul din ei ar cîți acest text, le-aș spune că regret că nu am putut să stăm nici măcar acum împreună”.

Am așteptat răspunsul. Nu venea. Treceam de la o stare la alta foarte repede. Am sunat tot eu că n-am mai rezistat. I am povestit doamnei Ionescu că nu pot da sumă aceea din donațiile oamenilor, dar totodată mintea mea îmi amintea nevoia și rugămințile medicilor. Era aproape să cedez când doamna Ionescu îmi spune că se mai gândește și revine pe mail.

Așteptările răspunsului mi-au dat multă putere și m-au ancorat din nou în barca mea, am repornit motoarele.

Și a venit răspunsul doamnei.

“Buna ziua, din păcate nu vă putem da un preț mic. Va rog să-mi transmiteți dacă rămâne comandă. Nu ținem marfă rezervată”

Medicii au nevoie de aceste echipamente ca de aer, dar noi, știind prețul oferit înainte de a ne fi emis factura, nu ne puteam asuma această cheltuiala fără alte încercări.

I-am sunat pe Mihai și Andreea, o familie din Constanța care ajută din anonimat mereu, știam că și acum se implică să cumpere cele necesare pentru spitale. Au plătit ei factura de 35.000 lei iar a doua zi aveam aceste echipamente la Constanța, deja în spitale.

La sfârșitul acestei povești rămâne gustul amar al frustrărilor ce se adună și se adună, tot mai multe.

Revenind la filosofia de la început: să numim acest comportament capitalism sau speculă? Să îl numim egoism sau nepăsare? Sunt acești oameni membrii societății pe care vrem să o construim împreună? Veți spune: ce mare lucru? Trebuie să fim toleranți, așa suntem cu toții. Permiteți-mi să contrazic această paradigmă: oamenii nu sunt așa. Aici vorbim despre lipsă de educație. Despre ceea ce îi face pe oameni să fie răi și să pretindă că sunt buni. Atitudinea noastră față de genul acesta de speculă pe timp de criză este determinantă. Toleranța pe care o clamăm seamănă a lipsă de acțiune. Să nu lucrăm cu oamenii de teapa asta. Să îi izolăm și poate că se vor trezi. Până una alta, medicii mor în spitale și datorită lipsei reacției sociale. Ne uităm la știri și ne mirăm. Oare nu am putea să facem și noi ceva că să ameliorăm efectele crizei?

Sursa: republica.ro

COMENTARII

DE REȚINUT !
Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată.

Vă rugăm să folosiți un limbaj frumos în caz contrar comentariul Dumneavoatra nu va fi publicat.
Echipa CITESTE.INFO vă mulțumește pentru înțelegere !

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptRead More