Una dintre fetele dispărute în Caracal ar fi sunat la 112, pentru a anunța că era ținută captivă într-o casă

Investigația la casa mecanicului auto, bănuit că le-ar fi ucis pe cele două fete dispărute în Caracal, este în plină desfășurare.

Zeci de polițiști sunt la imobilul de pe strada Craiova, acolo unde au făcut descoperiri tulburătoare.

Surse din anchetă a dezvăluit că una dintre tinerele pe care Gheorghe Dincă le-ar fi răpit a sunat la 112, anunțând că era ținută captivă într-o casă, conform Antena 3.

După apelul de joi la 112 al tinerei, Poliția a cerut sprijinul STS pentru a identifica locul exact, fiindu-i comunicată însă coordonate de pe o arie destul de mare, respectiv trei greșite și unde joi au fost făcute percheziții, fără niciun rezultat, potrivit reprezentanților Poliției Române.

S-au cerut date de la STS, iar astfel s-a identificat aria în care se afla fata.

Anchetatorii au investigat trei adrese, unde nu s-a găsit nimic, iar abia la a patra adresă, unde au ajuns vineri dimineață, l-au găsit pe mecanicul auto. La locuința lui s-au găsit rămășițe umane, bijuterii și bucăți de haine.

Există suspiciunea că fetele ar fi fost tranșate și arse. Nu este clar dacă este vorba despre două victime sau mai multe.

„În această dimineață în locuința principalului suspect au fost găsite într-un butoi rămășițe care par a fi umane, dar și bijuterii, respectiv inele. Acolo se află o echipă de polițiști, procurori și in legist care preia aceste rămășițe pentru a fi expertizate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan, potrivit hotnews.ro.

RECOMANDAM SI: Mama Mihaelei Melencu, fata dispărută în luna aprilie, a ajuns la „casa groazei” din Caracal! Este în stare de şoc

”A trecut un timp îndelungat până când au fost indicate de STS cele trei locații diferite, greșite, dar și până la obținerea mandatelor de percheziții pentru verificări la cele trei adrese” a precizat Georgian Drăgan.

Casa bărbatului este împrejmuită cu ziduri din cărămidă şi ciment şi în grădină ar avea săpate gropi umplute cu apă. Bărbatul ar fi avut în curte mai mulţi câini, iar în ultimul apel telefonic, fata de 15 ani ar fi spus că e într-o curte cu mulţi câini, potrivit sursei citate

Pentru tine special recomandam: Cum a ajuns să arate astăzi Ana Maria, prima soție a lui Alex Velea. Pe ea a lăsat-o pentru Antonia

Potrivit Poliţiei Judeţene Olt, în cazul unei fete de 15 ani, din comuna Dobrosloveni, a cărei dispariţie a fost sesizată în 25 iulie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Caracal, fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate.

 

Sursa: News.ro
CITEȘTE ȘI