Advertisement

Advertisement

Viorel Soroceanu, fost campion naţional la box şi antrenor emerit, s-a sinucis / Fiul său l-a găsit mort în parcarea unui centru comercial / Mesajul de adio

Apreciaza Articolul !


Fostul campion, Viorel Soroceanu, în vârstă de 63 de ani, a fost găsit mort în parcarea unui centru comercial din Iaşi. Soroceanu a decis să îşi ia viaţa din cauza unei boli la ficat şi a lăsat şi un bilet de adio, transmite corespondentul Mediafax.

Advertisement

Cel care l-a descoperit mort în parcarea unui centru comercial pe fostul campion la box a fost chiar fiul său, după ce Soroceanu plecase de acasă marţi, în jurul orei 16, şi nu s-a mai întors. Fostul campion a fost găsit în timpul nopţii de marţi spre miercuri, mort în maşină. Acesta a lăsat un mesaj de adio prin care îşi justifica gestul şi îi cerea iertare mamei sale.

“A fost depistat un bărbat în vârstă de 63 de ani. S-a dispus efectuarea necropsiei. Se derulează o anchetă pentru a se stabili cauzele decesului“, a declarat Anca Vâjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.

Potrivit unor surse judiciare, în biletul de adio, Soroceanu şi-a explicat gestul scriind despre o afecţiune a ficatului de care suferea de mai mult timp. El a mai încercat să se sinucidă în urmă cu doi ani, după ce a fost diagnosticat cu această maladie, însă atunci medicii au reuşit să îl salveze.

RECOMANDAM SA CITESTI SI:
1 din 121

Advertisement

Viorel Soroceanu a fost campion naţional la box la începutul anilor 70. El a boxat cu campionul mondial din 1973 Howard Davis Jr. În ultimii ani acesta a fost unul dintre cei mai cunoscuţi antrenori emeriţi de box.

Sursa: mediafax.ro

Advertisement

Comenteaza articolul !

Împărtășirea este minunată !

Distribuiți această postare prietenilor dvs.
loading...

Împărtășirea este minunată !

Distribuiți această postare prietenilor dvs.
close-link