Zi neagră pentru Andreea Marin. Ce mesaj sfâșietor a transmis

Ziua de 11 mai este una extrem de tristă pentru Andreea Marin. Aceasta își plânge, în fiecare an, mama, care s-a stins la doar 36 de ani. Aceasta a murit într-un mod tragic, lăsând-o singură pe fiica ei care atunci avea doar nouă ani.

Fosta vedetă de televiziune a postat un mesaj emoționant în amintirea mamei sale, care ar fi împlinit astăzi 69 de ani. Andreea Marin a vorbit despre cum mama ei ar fi fost o bunicuță foarte bună pentru fetița pe care ea o are împreună cu Ștefan Bănică.

Ar fi fost o bunică încărunțită împlinind 69 de ani azi, cu riduri împodobindu-i chipul blând și frumos, dacă nu s-ar fi stins în brațele mele la doar 36. Acolo s-a oprit pe pământ, ca să devină înger în cer. Mulțumesc pentru tot ce mi-ai dăruit, mamă, sper ca îmi auzi nu doar glasul, ci și fiecare bătaie de inimă…”, a scris Andreea Marin pe Instagram.

Cum a murit mama Andreei Marin

Mama vedetei s-a stins din viață la doar 36 de ani, în urma unui accident tragic de mașină. Cei patru membri ai familiei Marin se întorceau de la mare, după vacanță. Cel care a provocat accidentul a fost chiar Dan Marin, tatăl vedetei. Acesta a intrat într-o altă mașină, iar pentru a le proteja pe fetele ei de impact, Violeta Marin a sărit să le protejeze, lucru care i-a adus sfârșitul.

Sticla se transformă în cioburi infime…mama se aruncă deasupra noastră cu un ultim gest de protecție și dragoste fără de margini. Bolidul lovește puternic și șocul înseamnă pentru ea o răsucire bruscă, iar ceva îi străpunge inima. Se prăvale și buzele-i întredeschise caută aer, corpul meu e încătușat, jumătate în bolid, jumătate în epava noastră. Ies dintre fiare, eu și tată suntem mai puțîn răniți. Ploaia șterge lacrimi, spală rochia roșie a mamei, înăbușă durerea cumplită a puiului mic de lângă mine. Mama, înger căzut, se stinge în brațele mele până să ajungem la spital, a notat Andreea in jurnalul ei.

COMENTARII

DE REȚINUT !
Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată.

Vă rugăm să folosiți un limbaj frumos în caz contrar comentariul Dumneavoatra nu va fi publicat.
Echipa CITESTE.INFO vă mulțumește pentru înțelegere !

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptRead More